Seagate a vandut doua miliarde de hard disk-uri

de: Victor Rizescu
12 03. 2013

Seagate a anuntat ca este primul producator din lume care se poate lauda cu doua miliarde de hard disk-uri vandute.

Daca zilele trecute vorbeam despre cum renunta Seagate la unele modele din portofoliu, astazi analizam rezultatele producatorului american. Pe langa faptul ca numarul in sine este un record absolut, partea mai interesanta consta in faptul ca de la infiintarea din 1980, timp de 29 de ani au vandut un miliard de unitati, iar in ultimii patru ani au reusit sa isi dubleze vanzarile. Asta demonstreaza clar nevoia tot mai mare a utilizatorilor de a stoca si transporta informatii care necesita tot mai mult spatiu si implicit mai multe hard-uri.

Dupa parerea expertilor, explozia dispozitivelor mobile si capacitacile acestora de a inregistra continut Full HD, precum si nevoia de stocare si transmitere a informatiilor prin cloud sporesc pe zi ce trece cererea de hard disk-uri. Seagate se asteapta la o crestere fara precendent a cererilor pentru unitatile de stocare de peste 1TB, cu peste 30% in urmatorii doi trei ani. Conform estimarilor incepand cu 2015 fiecare locuinta nu va ajunge doar sa retina informatia primita sau cumparata, dar va si genera, in medie de 20 de ori mai mult continut decat stocheaza la ora actuala.

Daca luam in calcul aceste estimari, cele doua miliarde de HDD-uri vandute de Seagate nu mai par atat de multe si nu ne-am mira ca in urmatorii doi-trei ani sa asistam la inca o dublare a vanzarilor. Trebuie sa luam in calcul si faptul ca majoritatea producatorilor au fost afectati si de criza inundatiilor, urmata de o politica de pret care nu a stimulat prea mult vanzarile.

La ora actuala se poate observa si pe piata locala ca preturile la hard-uri au inceput sa revina la normal (aproape de nivelul din 2011) si ma astept ca in continuare sa scada pe masura ce SSD-uri isi continua expansiunea pe piata.